Berlin, un oras pentru fiecare (3)

Judische Museum

Daca ajungi aici, sfatul meu este sa lasi la intrare toate asteptarile pe care le ai legate de vizita unui muzeu. Poate fi orice altceva, numai un simplu muzeu nu.

Pentru mine a fost un mix coplesitor de mijloace de comunicare, atat de bine unite pentru a impartasi experientele tragice traite de evrei de-a lungul timpurilor.



De la arhitectura semnata de Daniel Liebskin, la obiectele ce au apartinut victimelor holocaustului, pana la Holocaust Tower, Memory Void sau inregistrarile audio/video, toate contribuie la crearea unei imagini asupra tragediilor traite de evrei.


"What is important is the experience you get from it. The interpretation is open."
Daniel Liebskin.

aprilie 2009

0 comentarii.

Berlin - un oras pentru fiecare (2)






Un altfel de mars al pacii



Batrani si tineri la un loc, femei si barbati de toate varstele, cu urme evidente de oboseala, dar in acelasi timp cu mult entuziasm si zambete largi pe buze.


Parea un freamat de fericire generala, la care participau cei obositi si transpirati pe culoarul de mars, cat si cei care incurajau pe margine strigand, aplaudand, lovind tot ce gaseau aproape.

Vedeam la tot pasul incurajari scrise pe te miri ce: un panou improvizat cu "Mamma is die beste", un balon alb pentru a-l incuraja pe "Marco" sau, pur si simplu, pe foi de hartie cu numele unor participanti. De fapt, nu mai conta numele, puteai sa spui de-a dreptul "Allez les francais", "Go-go England" sau orice altceva.















Sunetul tobelor te invada cu totul foarte aproape de Sony Center. Undeva pana in 20 de tineri cu tobe mari atarnate de gat ii incurajau pe participanti intr-un soi de ritual de energizare.


Putin mai departe, ritmurile de jazz iti aduceau aminte de atmosfera de la Cotton Club. Singura diferenta era ca totul se desfasura pe trotuar, in aer liber, in fata tuturor, participanti la mars sau suporteri de pe margine.
Ca simplu spectator tot ce puteai face era sa te lasi prada instictelor de moment. Ne-am surprins dansand, strigand, aplaudand.

Nici nu prea aveai cum sa te impotrivesti unei astfel de bucurii generale.



aprilie 2009

0 comentarii.

Kosovo: un spatiu al contrastelor

Ora 3.30 dimineata.

Cu ochii carpiti de somn, priveam in jur destul de contrariati. Cativa politisti sarbi ne cereau, intr-o sarbleza de ei stiuta, pasapoartele si actele masinii. Filtru sau ce naiba sa fie?

Cativa metri mai incolo ne frecam si mai si la ochi - pe o cladire in dreapta noastra scria foarte clar: Republica Kosovo.

(NA: Directia noastra era Muntenegru, iar GPS-ul avea doar harta Serbiei, fara delimitare clara pentru spatiul Kosovo.)

In stanga venise un politist de la vama kosovara sa ne explice, cu un zambet larg si intr-o engleza impecabila, ca trebuie sa luam asigurarea pentru spatiul in care tocmai intram.

50 de euro. Credeam ca am inteles gresit, da' dl mai putin amabil de la asigurari ne-a facut sa pricepem rapid ca daca voiam sa mergem mai departe, trebuia sa scoatem banii.

Putin mai incolo, ne-am intalnit din nou cu acelasi politist. Acelasi zambet larg, aceeasi amabilitate. Saracu', cred ca nici nu-si dadea seama cat de "non-standard" era comportamentul lui pentru tagma vamesilor!

Dupa un somn scurt, intrerupt de un paznic timid care se plimbase pe langa masina pana ne-am trezit, undeva spre 6 dimineata, am pornit sa descoperim republica, oarecum virgina, Kosovo.

Primele imagini ne-au pus intr-o dinamica destul de interesanta. Drumul parea ca se termina undeva in dansul ciudat al noptii cu ziua ce promitea sa fie cu totul diferita de ce traisem pana atunci. Case cu caramida rosie, departe de a fi finalizate, utilaje agricole si autovehicule coborate din negura vremurilor, totul mirosea a pustiu.

Destul de tarziu, undeva prin Pristina am vazut primii oameni pe strada. Oameni normali. Senini, firesti, preocupati de grijile zilnice. Fara sa priveasca in urma cu teama, zambind, interactionand natural unii cu altii.

Pristina pare sa fie un spatiu unde traditia si conservatorismul par sa pierda teren pe zi ce trece. Pe langa cladirile masive, construite in stil comunist, vezi cu usurinta tarabele cu produse contrafacute, porumb copt, floricele de porumb si, nu in ultimul rand, oamenii. Veseli, prietenosi si mult prea galagiosi.
Vezi la tot pasul femeile frumoase, cu haine delicat asortate, barbati cu lanturi mari de aur si ceasuri scumpe, copii care isi dau coate si se imping amuzati jucandu-se ceva ce seamana a hotii si vardistii.

Pe strada principala, dedicata promenadei de seara, ii vezi pe toti impartasind intamplarile de peste zi. Chiar si la 10 seara strada este plin de localnici. Vorbesc galagios, se pupa cu foc cand se intalnesc, rad cu pofta la glumele prietenilor.

Nimic nu pare sa aminteasca de ce a fost candva acolo.

Undeva in centru observi o cladire impresionanta: Scoala Americana. Vis-a-vis, un spatiu destul de generos cu garduri si porti inalte pazit de oameni cu priviri care nu invita la taina sub nicio forma. Pare sa fie cartierul lor si doar al lor. Ai voie sa mergi pe trotuarul din fata, dar nimic mai mult.

Cum ai iesit din oras peisajul si actorii se schimba. Aici un tanc cu insemnele KFOR, dincolo un 4x4 intesat cu soldati sau chiar trupe intregi cu steagurile tarilor din care vin marsaluind in vreo actiune de instruire.

Ca turist, am privit-o ca pe pe o experienta unica, cu toate emotiile date de kestii pe care le traiesti poate o data in viata. Localnicii, insa, pareau ca nici nu-i observa.

Pare ca totul este linistit si sub control.
Jandarmii romani pe care i-am intalnit cand ne-am intors la granita cu Serbia spuneau, insa, ca in Mitrovica, fara a fi neaparat manifestata, se simte o anumita tensiune intre albanezi si sarbi.
Nu au intrat in mai multe amanunte.

Erau prea fericiti sa intalneasca romani de-ai lor. Si de o parte, si de alta aveam gurile cu zambete largi, vorbeam nimicuri parca doar sa ne auzim vorbind limba romana. Parea sa ne cunostem din totodeauna, desi ne intalneam pentru prima (nu neaparat si ultima) data.

iulie 2009

0 comentarii.

Berlin, un oras pentru fiecare (1)

Ideea ne-a venit intr-o doara ...

Ce faci in week-end? Hmmm, ce-ai zice daca am merge la ... Barcelona sau Paris?
Ok, Berlin sa fie!

Aeroportul Tegel

Un buchet colorat de flori de camp si un sarut natural, cu mult dor si iubire. Cei doi barbati pareau sa apartina din totodeauna peisajului atat de viu din aeroport.

Oameni si cladiri

Autobuzul destul de fandosit a traversat greu si obosit orasul.
Aglomeratie, caldura, nerabdare si curiozitate. Eram amandoua cu ochii mari, aproape lipiti de geamuri, uimite de cenusiul acelei parti a orasului, dar in aceeasi masura de cladirile masive si de oamenii care treceau pe strada.

Abia dupa ce am coborat din autobuz si am "trecut" granita in Berlinul de Vest ne-am dat seama de diferenta. Stiam deja ca Berlinul este un oras al contrastelor, dar ... parca nu ne asteptam la ceva atat de evident pana si pe chipurile oamenilor.

Kruezberg, primul contact cu orasul

Cred ca a fost cea mai intensa, plina de culoare si intriganta plimbare pe care am trait-o vreodata.

Spiritul liber si creativ este aici cel care da tonul si tine ritmul. Vezi asta la tot pasul.

In duduia care trece gratios imbracata in colanti trei sferturi rosii, fusta verde scurta cu flori mari rosii, vesta neagra si palaria din fetru cu panglica rosie, care acopera putin cam mult chipul proaspat, la fel ca in micile ateliere ale creatorilor locali de moda.

Sau in tanarul care isi priveste dragastos prietenul si il atinge timid pe umar, la fel ca in adolescentii cu creste si piercinguri prin cele mai ciudate locuri ale trupului lor.

Pacat ca aparatul foto ramasese in camera de hotel.

aprilie 2009

0 comentarii.